27.8 C
Suceava
iulie 20, 2024
Internațional

Bogdan Aurescu va reprezenta România la ediţia din 2023 a Forumului Economic Mondial de la Davos



Şeful diplomaţiei române a fost invitat la eveniment de Preşedintele Forumului, Børge Brende, fost ministru al afacerilor externe al Norvegiei.

Şeful diplomaţiei române va participa, la 20 ianuarie, în calitate de vorbitor principal, la dezbaterea cu tema “A New Helsinki for the World”, alături de omologii săi din Slovenia (ministrul de externe Tanja Fajon), Kuweit (ministrul de externe Salem Abdullah Al-Jaber Al-Sabah), Pakistan (ministrul de externe Bilawal Bhutto Zardari) şi de preşedintele consiliului director al Freedom House, Jane Harman, dezbaterea fiind moderată de redactorul şef al Foreign Affairs, Daniel Kurtz-Phelan. În cadrul dezbaterii, ministrul român va aborda evoluţiile geopolitice actuale şi necesitatea consolidării dialogului la nivel global în materie de securitate. Totodată, în cadrul sesiunii tematice, şeful diplomaţiei române va prezenta poziţia ţării noastre cu privire la imperativul întăririi ordinii internaţionale bazate pe reguli şi al respectării principiilor de drept…



Citește mai mult – Sursă Mediafax

Related posts

Trump merge la Washington pentru a fi inculpat formal / „Am contestat un scrutin corupt”

admin

Conflictul din Ucraina, ziua 583. Impasul guvernamental din SUA ar putea influența piloții ucraineni de F-16/ Ucraina și Franța colaborează pentru echipamentul militar și pregătirea soldaților

admin

Ucraina observă regruparea forţelor ruse în Bahmut şi sugerează iminenţa contraofensivei

admin

Leave a Comment