Însă chiar şi-n aceste condiţii, aproximativ 13% din populaţia ţării noastre ia în calcul să ţină banii la saltea în 2023. Un procent mai mare chiar şi decât cel al britanicilor, cu posibilităţi mult peste cele ale noastre. Doar 11% din cetăţenii Regatului Unit se gândesc să îşi pună ceva deoparte! Iar cei mai chibzuiţi sunt nemţii, cu un procent de 26%.
La nivel european, femeile preferă economiile în cash mai mult decât bărbaţii, iar opţiunea banilor ţinuţi la saltea este, cum era previzibil, influenţată de vârstă. Procentul creşte de la 15,6% reprezenzându-i pe cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, la aproape 20% pentru cei de peste 45 de ani.
În România, diferenţa dintre cele două genuri în această privinţă este şi mai mare, 16% la femei faţă de 10% la bărbaţi. Surpinzătoare este însă, inversarea preferinţei pentru numerar la segmentele de vârstă, unde, contrar europenilor, cei mai tineri dintre…