În România este inflaţie, Banca Naţională a României se bate cu ea, dar trebuie să asigure şi stabilitatea financiară, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în conferinţa de prezentare a „Raportului asupra stabilităţii financiare – decembrie 2022”.
„Privind stabilitatea financiară, ne-am preocupat în continuare de stabilitatea preţurilor. Avem în România o creştere masivă a inflaţiei, dar peste tot în lume s-a întâmplat. Asta nu înseamnă că ne spălăm pe mâini. Dacă ne uităm şi facem comparaţii, că nu poţi să te uiţi numai la tine, trebuie să te uiţi şi la ce se întâmplă în lume, din 2019, în condiţiile în care ne-a preocupat stabilitatea financiară. Uitaţi curba României, cea cu albastru. Cu un an înainte eram chiar pe locul I, cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Am ajuns pe locul 8. Datele sunt ceva mai mici. De ce? Că este vorba de indicele european,…