12.5 C
Suceava
mai 15, 2025
Campanii Umanitare

Campanie umanitara Salveaza o Inima: Sara Velniță


Povestea Sarei

2023 bate la ușă, iar mulți dintre noi – încurajați de o modă venită din cultura americană – încep să-și stabilească noi planuri, noi obiective, așa-zisele „rezoluții” de Anul Nou.

Trecerea dintre ani ne oferă sentimentul unui nou început, prin urmare suntem adesea convinși că „acum e momentul perfect” să o luăm de la capăt în plan profesional sau personal. „Să am mai multă grijă de mine, să fiu atent(ă) la ce mănânc, să încep să fac mișcare, să mai las țigările și să fiu mai mult lângă cei dragi mie” sunt doar câteva dintre lucrurile pe care promitem că le vom face de Anul Nou.

Pentru alții, în schimb, singura rezoluție la trecerea dintre ani este să-și vadă copilul sănătos. Ilona și Ionuț Velniță nu-și doresc nimic altceva decât ca fiica lor să poată fi operată și să aibă o copilărie și o viață normale.

Sara s-a născut cu hemivertebră lombară, o malformație congenitală la coloană, extrem de rară, care o poate face să paralizeze dacă nu va fi supusă unei intervenții chirurgicale cât de curând posibil.

Când avea doi anișori, am ajuns la doctorul Alexandru Thiery care a spus că o poate opera îțară, lSpitalul Monza din București. Am simțit că e un semn divin, fiind o operație rară și complicată! Sara, în momentul de față, are vârsta de 2 ani și 2 lunimerge și se dezvoltă ca un copil normal daacea vertebră crește o dată cu restul corpului, povestește mama fetiței, Ilona Velniță.

Din salariul unei asistente medicale și din cel al soțului ei, șofer de meserie, nu poți strânge 15.000€ într-un timp scurt, motiv pentru care cei doi tineri de 31 de ani au apelat la noi, sperând că de Anul Nou vor trăi cea mai mare bucurie pe care o pot avea doi părinți cu copilul bolnav – să-și vadă fiica scăpată din orice pericol.

La fel ca orice dar de sărbători, și șansa la o viață normală pentru Sara poate fi cumpărată. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate achita operația de care are nevoie fetița de doi anișori. Rezoluția noastră de Anul Nou este să o vedem pe Sara sănătoasă și voioasă, bucurându-se de viață, liberă, fără teamă, alături de părinții ei! Împreună o putem împlini!

Campanie activa 31 zile

Campanie începută la data de 28.12.2022

Nume: Velniță

Prenume: Sara

Vârsta: 2 ani

Suma necesară: 15000€

Diagnostic: hemivertebră lombară, o malformație congenitală la coloană, extrem de rară

Tratamentul îl va efectua la Spitalul Monza-București

Pentru donații: https://salveazaoinima.ro/sara-velnita/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele SARA VELNITA

Related posts

Sute de tineri ieșiți din centrele de plasament sunt ţinuti ca sclavi, revendicați, bătuţi şi exploataţi prin muncă, apoi vânduți ca niște animale.

admin

FOARTE URGENT: Suntem disperați, distruși și neputincioși să facem față acestei lupte.

admin

Centrul Nicolae: Un Adăpost Întreținut de Tineri Curajoși Devine Locul Perfect pentru Aniversări

admin

Leave a Comment