februarie 9, 2026
National

Un sistem energetic eficient și decarbonizat pentru România anului 2050


România și Europa pot deveni independente de combustibilii fosili până în 2050. Acesta este rezultatul unui studiu efectuat de Universitatea Aalborg din Danemarca în cadrul proiectului sEEnergies, un studiu finanțat de Uniunea Europeană prin programul Horizon 2020.

Studiul a avut în vedere aplicarea principiului “eficiența energetica pe primul loc”, un principiu dezvoltat de UE, care ”înseamnă că în planificarea energetică și în deciziile de politici și de investiții se ține seama în mod strict de măsurile alternative rentabile privind eficiența energetică, care să eficientizeze cererea și oferta de energie, în special prin economiile de energie la nivelul utilizării finale rentabile din punct de vedere al costurilor, prin inițiative de participare activă a cererii și prin eficientizarea conversiei, transportului și a distribuției de energie, fiind îndeplinite totodată obiectivele deciziilor respective”.

  • Acesta este…



Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

E anormal să numeşti bursă de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem

admin

Vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II este aprobată de SUA pentru România

admin

temperaturi de 41 de grade Celsius cu un indice de temperatură-umezeală la 80 de unități / Recomandări de la ISU

admin

Leave a Comment