10 C
Suceava
februarie 26, 2024
National

Doliu în lumea bisericească din România – A murit un preot extrem de îndrăgit de enoriași


Părintele Gheorghe Petrişor, fost preot în Parohia Galşa, Protopopiatul Lipova, a încetat din viaţă în seara zilei de marţi, 28 februarie 2023, la vârsta de 75 de ani.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești” – transmite Arhiepiscopia Aradului.

Părintele Gheorghe Petrişor s-a născut la data de 16 august 1947, în satul Avram Iancu din județul Arad. A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul seral în orașul Petru Groza (Bihor), iar Facultatea de Teologie la Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1976. S-a căsătorit în acelaşi an; a avut 5 copii: Adrian, Sebastian, Ciprian, Ioana și Violeta. A fost hirotonit preot în anul 1976 pentru Parohia Tăgădău, unde a slujit doi ani și jumătate, apoi a fost numit preot în Parohia Beliu, unde a slujit aproximativ 17 ani. Din anul 1993 a devenit preot paroh în satul Galșa până în noiembrie 2014, când a ieșit la pensie. A continuat să slujească în satul Galșa până în luna decembrie 2022, când starea de sănătate s-a agravat. A încetat din viață în ziua de marţi, 28 februarie 2023.



Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Revista presei internaționale – 20 iulie

admin

Scenariul Băncii Mondiale pentru România. Ar arunca în aer prețurile la pompă și al gazelor naturale. Răzvan Dumitrescu: De ce nu ne revenim? – Robert Sighiartău: O dai peste cap, nu poți!

admin

Top cele mai frumoase locuri din România pentru a-ți face concediul, potrivit ChatGPT

admin

Leave a Comment