Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se pregăteşte de întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Moscova, iar oficialii de la Beijing descriu vizita ca fiind o misiune de pace, în cursul căreia liderul chinez va încerca să joace „un rol contructiv în promovarea negocierilor” dintre Rusia şi Ucraina.
„Dar oficiali americani şi europeni vor urmări altceva – dacă preşedintele Xi Jinping va alimenta războiul total lansat de Putin în urmă cu mai mult de un an”, notează cotidianul The New York Times.
Oficiali de la Washington afirmă că Administraţia Chinei analizează în continuare posibilitatea de a furniza armament Rusiei pentru invazia în Ucraina. Şi chiar în cazul în care Xi Jinping va cere un armistiţiu, va fi un efort în sensul consolidării poziţiei lui Putin pe câmpul de luptă, conform oficialilor americani, întrucât ar lăsa Rusia controlul asupra teritoriilor ocupate din Ucraina.
„Un armistiţiu în acest moment ar fi o ratificare a cuceririlor ruse….