5.3 C
Suceava
noiembrie 2, 2024
Internațional

Ucraina marchează vineri un an de când Rusia s-a retras din Bucea



Forţele ruseşti s-au retras din acest oraş de navetişti situat la nord-vest de capitală la 31 martie 2022, la puţin peste o lună după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina.

În urma lor, au lăsat în urmă scene de groază care au şocat lumea, notează AFP.

La 2 aprilie, jurnaliştii AFP au descoperit cadavrele a cel puţin 20 de persoane în haine civile, unele cu mâinile legate la spate, zăcând pe o stradă din suburbie.

În timpul unei vizite la Bucea, două zile mai târziu, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris uciderea civililor drept „genocid”.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali au acuzat trupele ruseşti de crime de război după descoperirile de la Bucea, arătând înregistrări video şi mărturii ale martorilor.

Însă Moscova neagă acuzaţiile, susţinând că atrocităţile de la Bucea au fost înscenate.

Mulţi lideri şi oficiali străini care au vizitat Ucraina de la începutul războiului au…



Citește mai mult – Sursă Mediafax

Related posts

Australia ar putea cumpăra cinci submarine americane cu propulsie nucleară

admin

LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 47. Germania a livrat muniţie şi drone de recunoaştere în Ucraina / Armata ucraineană vrea să recruteze piloţi de avioane F-16 din străinătate / Trupele speciale ruse acţionează cu brutalitate în Doneţk / Cum se mai laudă Prigojin / Sistem electronic de mobilizare în Rusia / Ucraina pregăteşte atacul în Marea Neagră

admin

Explozia de la Khmelnytskyi n-a fost nucleară şi nu există indicii că pluteşte un nor radioactiv deasupra Europei

admin

Leave a Comment