octombrie 4, 2024
National

Semnal cumplit pentru România. Chirieac: Nu s-a știut până acum? Singura soluție este să se umble la cheltuielile bugetare

Semnal cumplit pentru România. Chirieac: Nu s-a știut până acum? Singura soluție este să se umble la cheltuielile bugetare


Analistul politic Bogdan Chirieac a zis care este, în opinia lui, singura soluție viabilă pentru Guvern de a se încadra în ținta de 4,4% deficit bugetar. 

‘Domnul Câciu a distrus deja IMM-urile din România, cu majorările de taxe din 1 august 2022. Iar domnul Boloș vine acum și spune că nu se vor mai da aceste facilități fiscale (vezi știrea aici), că a calculat pe hârtie, dar se vor încasa mai puțini bani pentru că cei din sectorul agricol și construcții vor fi împinși să se ducă la negru, pentru că nu vor putea plăti. Iar pe IT-iști îi împing să își facă off-shore, precum sunt primele 100 de companii străine din țara asta, să lucreze de acasă și să încaseze banii în Bahamas și, apoi, să îi transfere în România la o bancă de aici. E perfect legal. Nu e nicio problemă.’, a declarat Bogdan Chirieac.

‘În privința domnului Câciu, de la dezastrul de la Finanțe… să îl propună la Fonduri Europene?! Vor să se năpustească, după modelul Câciu, în a distruge tot ce înseamnă economie. Pe de o parte, tot ce a făcut Câciu, de a majorat TVA-ul în construcții la 5 la 19 %, adică nu ai autorizații de construcție în București deoarece e foarte importantă Capitala din punct de vedere economic și pierzi la PIB vreo 4% din cauza asta. Pe de altă parte, a majorat și dobânda la bănci. Tinerii vor să își facă o casă, cum e normal, dar s-a ajuns să fie mai scump aici ca în Spania sau Italia. Aici le dă dobândă banca cu 9 % pe euro. Ce să mai vorbim? Și să dăm slavă BNR și lui Mugur Isărescu că ține cursul euro – leu. Dacă s-ar fi dus și 1 euro la 6-7 lei să vedeți ce dans era atunci! Au impozitat jocurile de noroc. Au această marotă cu ele și vor să le scoată de tot, dar se va pierde 1 miliard jumătate taxe la bugetul statului din această industrie.’, a zis Bogdan Chirieac.

Este vorba că avem un semnal cumplit: Ni s-a spus acum, la jumătate anului, că dacă depășim ținta de deficit de 4,4% se suspendă alocarea de fonduri europene. Eu sper să nu se întâmple asta pentru că, totuși, e și război la graniță etc. Dar cum este acest semnal, acum? Nu s-a știut până acum? Singura soluție este să se umble la cheltuielile bugetare, cu toată dragostea! De acolo se poate tăia pentru că de adus nu se poate aduce, fiindcă au mărit TVA-ul și dobânzile la credite. Industria privată care ține statul este profund lovită. Ce mai caută cei doi miniștri, Adrian Câciu și chiar Marcel Boloș, despre care aveam o părere mai bună, în Guvern?’, a declarat Bogdan Chirieac.

‘Oamenii aceștia nu au tăiat în viața lor o factură și nu au plătit un salariu, însă au fost puși miniștri la Fonduri Europene și la Finanțe! De ce Marcel Ciolacu, fiindcă a avut un parcurs până acum impecabil și pe politică externă văd că se mișcă foarte bine, prima vizită la Chișinău, iar a doua vizită e mâine în Germania, impecabil, cum de i-a luat pe cei doi în Guvern?’, a mai zis Bogdan Chirieac, în studioul România TV, în emisiunea moderată de Violeta Romanescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News



Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Consiliul Concureţei a amendat Volvo România cu peste 13 milioane de lei – 18.01.2023

admin

Mircea Geoană: În țara noastră, securitatea…

admin

O mulțime de ucraineni au pătruns sâmbătă în teritoriul românesc

admin

Leave a Comment