7.3 C
Suceava
mai 12, 2025
National

VIDEO Imagini apocaliptice în România: Furtunile au făcut ravagii


Furtuna a făcut prăpăd la Odorheiu Secuiesc. Un panou publicitar a căzut peste un om, mai mulți copaci s-au rupt și câteva imobile au fost inundate. Pompierii au fost trimiși în mai multe misiuni.

Potrivit ISU Harghita, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au avut luni seara mai multe intervenții. Ei au intervenit pentru degajarea a 12 copaci căzuți pe trei case, pe un garaj, pe două autoturisme și pe stradă. De asemenea, trei stâlpi de electricitate care s-au rupt au fost înlăturați de pe partea carosabilă, conform Mediafax.

În plus, a fost luată de pe stradă o bucată de tablă din acoperișul unui bloc și a fost scoasă apa din trei beciuri. Totodată, un panou publicitar a căzut în parcarea unui centru comercial și a lovit un trecător, în vârstă de 69 ani. El a fost asistat medical la fața locului de către un echipaj SAJ, dar a refuzat să fie transportat la spital.

În urma furtunii, aproape 11.000 de consumatori, din 41 localități din zona Odorhei- Cristuru Secuiesc, au rămas fără energie electrică. Echipajele distribuitorului de energie electrică acționează în teren, pentru remedierea defecțiunilor.

Misiunile continuă luni seara. În zonă au fost vijelii și averse, iar meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea.





Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Handbal masculin: România, victorie cu Cehia în ultimul meci din grupa D a CE de tineret din Slovenia

admin

Luminiţa Odobescu: România vrea să preia copii din Gaza, care se află sub tratamente în Egipt

admin

Ce loc ocupă România în topul celor mai primitoare țări pentru nomazii digitali?

admin

Leave a Comment