16.3 C
Suceava
iunie 13, 2024
National

Nicuşor Dan anunţă trei mari proiecte, după ce a câştigat un nou mandat la Primăria Capitalei. „Va fi mult mai uşor”


Nicuşor Dan, primarul în funcţie al Capitalei, a câştigat cursa electorală pentru cel de-al doilea mandat. El i-a învins pe Gabriela Firea (PSD), Cristian Popescu Piedone (PUSL) şi Sebastian Burduja (PNL) şi îşi va petrece şi următorii patru ani în fruntea celui mai bogat oraş al ţării.

Alegeri locale 2024. Nicuşor Dan, în platoul Observator

Alessandra Stoicescu: (n.r. Rezultatul provizoriu de 47,54% din voturi) este mai mult decât speraţi, mai mult decât că aşteptaţi?

Vezi și

Nicuşor Dan: În primul rând, felicitări oamenilor care au stat în secţii şi au numărat până azi dimineaţă, până azi la amiază.

Alessandra Stoicescu: La cât v-aţi culcat?

Nicuşor Dan: Eu m-am culcat la 2:30, dar sunt unii care au stat peste noapte. Am avut sondaje de opinie care spuneau 40%, dar toate sondajele de opinie se opresc în ziua votului, când contează foarte mult mobilizarea oamenilor. De aceea vreau să le mulţumesc tuturor celor care au ieşit la vot.

Al doilea mandat la Primăria Capitalei: 3 proiecte mari

Alessandra Stoicescu: Primul gând aseară a fost către un referendum, către felul în care bucureştenii consideră că ar fi împărţiţi banii. Cum va fi acest al doilea mandat, diferit de primul? 

Nicuşor Dan: Acest al doilea mandat porneşte de la o situaţie mult mai bună. Eu am pornit cu o datorie curentă a Primăriei foarte mare, am pornit cu foarte multe restanţe. Cartierul Henri Coandă, staţia de la Glina, Teatrul Ion Creangă… Multe şantiere, Podul Basarab… Acum, multe dintre aceste lucruri sunt reglate sau merg în direcţia potrivită. Va fi mult mai uşor. Şi proiecte mari sunt deja începute. 50 de kilometri de linie de tramvai – am semnat contractele. 250 de noi tramvaie – avem studiu de oportunitate. Semaforizare inteligentă – pe care am promis-o şi n-am făcut-o, am fost mult prea optimist. Acum avem în sfârşit contractul pe studiul de fezabilitate. Deci din perspectiva asta va fi un mandat mai uşor. 

Alessandra Stoicescu: Şi acum 4 ani tot aşa spuneaţi, că o să fie rapid, „în 6 luni rezolv”.

Nicuşor Dan: Am avut criză de COVID, am avut Ucraina, explozia preţului de gaz… Pe de altă parte, am considerat potrivit în noaptea alegerilor, pentru că expunearea e cea mai mare atunci, să spun nişte probleme care ţin de relaţia Bucureştiului cu autorităţile centrale. Una este împărţirea banilor, care e decisă de Parlament, între Primăria Capitalei şi Primăriile de Sector. A doua este cine dă autorizaţiile de construcţie în Bucureşti. Şi pentru asta am spus că vreau să convoc două referendumuri locale, în care bucureştenii să tranşeze aceste două chestiuni.

Alessandra Stoicescu: Fiind independent în continuare, nu aveţi nicio forţă politică în Parlament, ca să decideţi cum trebuie să fie lucrurile. De la partidul-mamă, de la USR, sau de la Alianţă, nu aveţi niciun sector. Vă este cumva teamă că aţi putea fi singur împotriva tuturorşi de aceea vreţi să faceţi referendumurile? 

Nicuşor Dan: „Bucureştiul are un buget fragmentat”

Nicuşor Dan: Nu. Trebuie să ne uităm la interesul public şi, în opinia mea, Bucureştiul are un buget fragmentat, dăm câte puţin la fiecare şi nu face nimeni lucruri mari. Eu vreau să aducem 10.000 de studenţi străini în Bucureşti, ca să punem Bucureştiul pe harta academică. Universitatea de Medicină n-are spaţii, Universitatea Bucureşti n-are spaţii, ASE-ul n-are spaţii şi ei nu au bani să construiască. 

Alessandra Stoicescu: Cum ar arăta împărţirea corectă din punctul dumneavoastră de vedere?

Nicuşor Dan: E o negociere pe care nu vreau să o încep aici, cu dumneavoastră, pentru că legea mă obligă să negociez mai întâi cu Consiliul General. Nu primarul convoacă referendum, ci Consiliul General. Ce pot să vă spun e că este complet disproporţionat. În 2023 am avut 15 miliarde, din care 3 miliarde s-au dus pe subvenţii, erau ca şi daţi. din 12 miliarde, noi am avut 3, primăriile de sector au avut 9. Şi dacă punem aici cheltuielile noastre obligatorii, cu spitale, cu teatre, raportul e şi mai mic.

Alessandra Stoicescu: La Consiliul General, PSD are foarte multe voturi, PNL la fel. Sunteţi dispus la această negociere? Cum credeţi că plecaţi la drum?

Nicuşor Dan: Evident că trebuie să fac o majoritate. Teoretic, putem să ne războim 4 ani, dar nu cred că asta e ce vor bucureştenii. În această majoritate va fi Dreapta Unită, o să fie REPER. Ele împreună o să aibă 20-21 de locuri, până la majoritatea de 28 mai avem 7-8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie în această majoritate. Sunt consilieri cu care am mai lucrat. În marea lor majoritate, am mai lucrat, am fost şi pe la petreceri împreună… Ne cunoaştem.

Când vor avea bucureştenii căldură şi apă caldă

Alessandra Stoicescu: Ce faceţi cu apa caldă?

Nicuşor Dan: Am făcut progrese. Nimeni nu poate să conteste că am făcut progrese. Cel mai bun exemplu este că, dacă întrebaţi acum 2-3 ani bucureştenii care e cea mai mare problemă a oraşului – căldura şi apa caldă. Am schimbat 110 km de magistrală, am mai construit centrala de la Titan. E ceva mai bine. Am semnat contractele pentru folosirea banilor europeni. Avem 15 şantiere mari deschise, am făcut 50 km anul trecut, o să mai facem 70 anul ăsta. O să fie tot mai bine. Peste 4 ani o să ajungem la jumătate… E un drum care a fost neglijat 30 de ani şi îl facem noi acum. Iarna asta a fost relativ confortabilă. 

Alessandra Stoicescu: Într-un an, ce veţi face de care să ziceţi: „Am reuşit, am rezolvat”?

Nicuşor Dan: Într-un an o să vedeţi foarte multe linii de tramvai, cel puţin pe jumătate reabilitate, în doi ani toate acele linii de tramvai – pe Mihalache, Călăraşi, Basarabiei…. Traficul e o chestiune de mai mulţi ani, dar el se va îmbunătăţi pe măsură ce se duce lumea către transport public. Mulţumesc bucureştenilor că folosesc transportul public cu 40% mai mult decât acum trei ani şi jumătate.



Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Raport de Cercetare Socială – Descoperire care poate schimba complet peisajul politic / ARTICOL

admin

România se îndreaptă rapid spre foamete

admin

Afacere profitabilă cu lapte în timpul creșterii popularității veganismului la nivel mondial

admin

Leave a Comment