20 C
Suceava
iulie 20, 2024
National

România va avea un nou sistem informatic de sănătate ‘într-un interval de timp estimat de un an, doi’


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va beneficia de un nou sistem informatic, care va fi funcţional în cel mult doi ani, în urma unei investiţii de peste 100 de milioane de euro, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, preşedintele instituţiei, Valeria Herdea, conform Agerpres. Anunțul vine în contextul în care sistemul informatic s-a lovit în ultimii ani de nenumărate probleme tehnice, medicii de familie spunând că uneori ajung să petreacă mai mult timp în fața calculatorului decât cu pacientul.

„Se fac eforturi foarte mari pentru a reporni sistemul informatic, pentru a asuma şi acest punct. Ştiţi foarte bine că în acest an s-a semnat şi este un alt proiect de care nu doar că sunt mândră, ci foarte recunoscătoare că vom avea un sistem informatic nou, într-un interval de timp estimat de un an, doi. Este un efort financiar foarte mare, de peste 100 de milioane de euro. Trebuie să ştiţi că este nevoie de absorbţie de personal de specialitate. Solicităm, sigur, participarea şi implicarea întregii societăţi, astfel încât să avem oameni de mare calitate şi de mare calibru care să lucreze în cadrul acestui sistem informatic. Invităm medicii tineri să adere la proiectele Casei Naţionale de Asigurări tocmai pentru a avea resursă umană de foarte bună calitate, implicată şi mai ales profesionistă”, a declarat Valeria Herdea, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele CNAS a subliniat că decizia Guvernului, din urmă cu o zi, de asigurare a accesului continuu al pacienţilor la serviciile medicale şi predictibilitatea financiară a activităţii furnizorilor de servicii medicale până la finele acestui an, iniţiativă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Sănătăţii, a fost extrem de importantă pentru întreg sistemul medical.

„Ieri a fost o zi extrem, extrem de importantă pentru întreg sistemul medical. La preluarea acestui mandat ne-am propus câteva direcţii strategice care ţin, în primul şi în primul rând, de accesul, creşterea accesului pacienţilor la servicii medicale pe întreg teritoriul ţării. Şi, nu în ultimul rând, să facem toate eforturile pe care le putem face pentru debirocratizare şi, desigur, pentru o finanţare corectă a întregului sistem medical (…). Încercăm să asigurăm ceea ce ne-am propus, să avem finanţare pentru sistemul medical şi să încheiem cu demnitate acest an şi spun cu demnitate pentru că a fi medic în România este o mare provocare. România are un sistem medical care nu duce lipsă de specialişti de top chiar, dar există o infrastructură care are nevoie să sufere foarte multe modificări. Există foarte multe mecanisme de finanţare care funcţionează încă greoi”, a afirmat preşedintele CNAS.

„Ne-am dori o finanţare de 12-14% din PIB”

Suma alocată prin actul normativ adoptat în urmă cu o zi va permite în trimestrul IV al anului 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice de la 4,5 la 5 lei, menţinerea valorilor punctelor „per capita” şi pe serviciu în asistenţa medicală primară, precum şi a valorii lunare pentru asistenţa medicală dentară.

„Toate lucrurile acestea nu se pot face fără o finanţare corectă şi fără înţelegerea din partea decidentului a nevoilor în creştere de sănătate ale populaţiei. Sigur, şi noi ne-am dori să spunem că avem mai puţine nevoi de sănătate. Nu este aşa. Avem bucuria să spunem că depistăm mai repede îmbolnăvirile, că intervenim cu diagnostic corect, cu tratament corect, astfel încât să controlăm, să monitorizăm boala, să reducem complicaţiile bolii şi să creştem durata de viaţă şi perioada de viaţă activă a fiecărui cetăţean asigurat din România (…) Şi noi ne-am dori o finanţare din produsul intern brut de 12-14%, dar a noastră e cam de 6%, însă cu aceşti bani încercăm să aducem calitate şi încercăm să schimbăm viaţa celor care ne sunt pacienţi şi celor care sunt asiguraţi. Am avut această nevoie de creştere a finanţării, în special pe segmentul de asistenţă medicală prespitalicească”, a precizat Herdea.





Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Asta este problema – Capital

admin

România şi Portugalia au predat Italiei conducerea misiunii de Poliţie Aeriană în Ţările Baltice

admin

România, învinsă de Cehia în semifinalele Golden League

admin

Leave a Comment