3.2 C
Suceava
noiembrie 3, 2024
National

Sebastian Burduja: În premieră, România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană


Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că în premieră, România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, el arătând că marele merit este al Romgaz, compania din portofoliul ministerului energiei, care a avut la şase luni o producţie de gaz cu 5% mai mare, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministrul mai arată că în aceeaşi perioadă, românii au beneficiat de al patrulea cel mai ieftin preţ la gaz, conform datelor Eurostat, iar din 2027, prin gazele de mare adâncime din Marea Neagră, ne vom dubla efectiv producţia de gaz românesc.

”În premieră, România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Datele sunt aferente trimestrului al doilea din 2024 şi confirmă statutul de lider pe care ni l-am asumat la nivel european, cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz. Am “detronat” Olanda, care a înregistrat o producţie de 2,2 miliarde de metri cubi. Faţă de anul trecut, producţia de gaz românesc a crescut cu 1%”, anunţă ministrul Energiei.

 

Burduja precizează că marele merit este al Romgaz, compania din portofoliul ministerului energiei, care a avut la şase luni o producţie de gaz cu 5% mai mare, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

”Au pus în producţie 7 noi sonde anul acesta, inclusiv 100 Caragele, sondă pusă în producţie în doar 75 de zile, record absolut. Iar planurile de investiţii continuă. În 2024, Romgaz va aloca 600-800 milioane lei pentru creşterea producţiei de gaz românesc (la 6 luni, 1,25 miliarde lei, inclusiv investiţia în Neptun Deep)”, subliniază Sebastian Burduja. 

 

Ministrul mai arată că în aceeaşi perioadă, românii au beneficiat de al patrulea cel mai ieftin preţ la gaz, conform datelor Eurostat, iar din 2027, prin gazele de mare adâncime din Marea Neagră, ne vom dubla efectiv producţia de gaz românesc.

 

”Vom avea un preţ şi mai bun la gaz, vom atrage şi mai multe investiţii în economie, şi vom susţine întreaga regiune să îşi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc”, afirmă Burduja. 

 

”Înţeleg ca rezultatele şi planurile noastre supără multă lume. Recent, o organizaţie neguvernamentală a încercat să blocheze proiectul Neptun Deep spunând ca la 160 de km de ţărmul Mării Negre, în zona exploatării de gaz, ar exista pe fundul mării vestigii antice…Suntem pregătiţi să finalizăm toate aceste investiţii strategice, oricât de multe interese am deranja. Investiţiile sunt de miliarde de euro şi au fost pregătite şi avizate ca la carte. Independenţa energetică a românilor nu este negociabilă. Aşadar, dragi prieteni, viitorul energiei româneşti sună tot mai bine. Iar asta înseamnă facturi mai mici, dezvoltare, locuri de muncă mai bine plătite, investiţii mai mari. Înainte, împreună”, mai spune Burduja. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.



Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Sumarul performanțelor la Salvamont România – Rezultatele anului 2023 (II) | Evenimente locale recente, materiale video

admin

Ce relație a a avut cu Delia Budeanu

admin

Cât de digitalizat este sistemul bancar din România?

admin

Leave a Comment