Informaţia provine dintr-un raport realizat de Şcoala de Sănătate Publică de la Yale. Cercetarea, sprijinită de Departamentul de Stat al SUA, identifică 314 copii ucraineni deportaţi în primele luni ale războiului ca parte a unei iniţiative a Kremlinului de „rusificare”.
Raportul a fost publicat marţi, iar liderul echipei de cercetare, Nathaniel Raymond, a declarat că va prezenta concluziile Consiliului de Securitate al ONU. Acesta susţine că deportarea copiilor ucraineni este „un program sistematic condus de Kremlin”, adăugând, citat de Reuters, că există suficiente dovezi pentru formularea de acuzaţii suplimentare împotriva preşedintelui Vladimir Putin pentru „transfer forţat de populaţie” – considerat o crimă împotriva umanităţii.
În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al comisarului său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru presupusa deportare de copii…