
„Guvernul a fost informat prin intermediul familiei şi al propriilor investigaţii cu privire la decesul domnului D. Bouterse, fost preşedinte al Republicii Suriname”, a declarat ministrul de externe Albert Ramdin pentru Reuters.
Fostul lider al Surinamului a murit marţi, a declarat guvernul, fără a confirma unde şi în ce ţară. Săptămâna trecută, autorităţile din Surinam au percheziţionat locuinţa acestuia – unde susţinătorii s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu miercuri dimineaţă – dar nu l-au găsit.
Preşedintele surinamez Chan Santokhi, care a investigat cazul în calitate de comisar de poliţie şi ulterior de ministru al justiţiei, a exprimat condoleanţe familiei lui Bouterse şi a îndemnat la calm într-o declaraţie.
„În spiritul sărbătorilor şi al sfârşitului de an, preşedintele face apel la toţi să rămână demni şi calmi, să menţină pacea şi ordinea şi să se angajeze în rugăciune în spiritul acestor zile speciale”, se…
