10.3 C
Suceava
aprilie 18, 2025
National

Cod galben de frig in tot județul Bihor. Minime de -16 grade la…


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă dimineața o avertizare privind un episod de vreme rece și ger, valabil între 15 și 18 februarie, în mai multe județe din țară, inclusiv în Bihor. 

Pe parcursul acestui interval, nopțile și diminețile vor fi geroase, în special în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zonele montane.

„În intervalul menționat vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -16 și -10 grade”, transmite ANM. 

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteo, mesajul va fi actualizat, iar, dacă va fi cazul, vor fi emise avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.

În astfel de situații, cetățenilor li se recomandă să ia măsuri de protecție adecvate în fața temperaturilor scăzute, cum ar fi evitarea expunerii prelungite la frig, purtarea hainelor groase, protejarea copiilor și a persoanelor vârstnice, care sunt cele mai vulnerabile la ger.

Pe de altă parte, Direcția de Asistență Socială Oradea a transmis un mesaj în contextul temperaturilor scăzute, îndemnându-i pe locuitorii orașului: „Nu treceți nepăsători pe lângă persoanele fără adăpost!”. 

„Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru zilele următoare, reamintim comunității locale că are posibilitatea să anunţe despre zonele sau locaţiile în care se adăpostesc oameni ai străzii, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliţiei Locale: 0259-969, în intervalul orar 10.00 – 22.00, care are disponibilă o mașină pentru ridicarea acestor persoane, sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte. Adăpostul de Noapte este situat pe str. J.Gutenberg nr.8 și are o capacitate de cazare de 71 de locuri, care, la nevoie, pot fi suplimentate”, se arată în informarea DASO.





Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Dupa 91.000 de persoane au intrat vineri în România, dintre oricine gata 9.000 de ucraineni

admin

Primele sancțiuni după manifestația susținătorilor lui Georgescu. Amenzi de 18.000 de lei și dosare penale

admin

Răsturnare de evenimente cu pensiile românilor | Adevăratul procent cu care vor fi sporite veniturile bătrânilor în 2024

admin

Leave a Comment