-
Champions League: Rapid – CSM București, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
Preliminarii CM 2026: Cehia – Insulele Feroe, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Bosniacii s-au impus grație unui gol marcat de Gigovic în minutul 15. Au existat și două faze la care România a cerut penalty, ambele în repriza secundă, pentru henț, însă centralul n-a fost convins.
Mircea Lucescu, de părere că arbitrul a favorizat oaspeții la România – Bosnia
După meci, Mircea Lucescu s-a arătat mulțumit de anumite aspecte din jocul „Tricolorilor”. În schimb, l-a mustrat pe arbitrul Danny Makkelie, pentru modul în care a gestionat momentele în care bosniacii au tras de timp.
„Ce pot să spun? E o tristețe generală, pentru că ne-am fi dorit foarte mult să începem cu o victorie, așa cum am și meritat. Am dominat destul de categoric. Au profitat de un gol în care ne-au prins puțin relaxați.
După, au întrerupt mult jocul. Arbitrul le-a dat posibilitatea să facă lucrul ăsta, iar ei au profitat. Am avut și o situație de penalty! Toate au contribuit la această nereușită. Dar mergem înainte, cum au câștigat ei aici putem și noi la ei.
Un arbitraj permisiv, care le-a dat posibilitatea să se refacă pe teren. În mod normal, ar fi trebuit să le spună să meargă la margine, cum s-a întâmplat cu Tănase.
Pe ei i-a lăsat în teren! Plus cele două faze. E inadmisibil să nu dai penalty. La primul a căzut mingea pe mâna fundașului, iar apoi a fost faza cu centrarea lui Ianis.
De acum încolo, confuntările sunt la nivel mai ridicat, iar noi trebuie să facem față și să abordăm meciurile de maniera asta. Am dominat categoric! Până acum aveam 40% posesie, pierdeam mingea repede, jucam lung.
Și azi am jucat de câteva ori cu minge lungă, ceea ce nu ne e specific. Noi suntem jucători tehnici, avem un control bun de balon. Pe asta trebuie să ne perfecționăm.
Le-am reproșat că n-au avut răbdare cu mingea, au încercat să rezolve individual niște situații”, a declarat Lucescu.
Citește și:
VIDEO cu rezumatul meciului:
Clasamentul din Grupa H, după Cipru – San Marino 2-0 / România – Bosnia 0-1

Programul Grupei H:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: mircea lucescu , romania – bosnia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din