La debutul evenimentului, mai multe personalități locale și-au făcut apariția, printre care se numără invitatul de onoare, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, edilul Oradiei, Florin Birta, președintele interimar al CJ Bihor, Mircea Mălan, ministrul Sebastian Burduja, prefectul de Bihor, Marcel Dragoș, parlamentari, europarlamentari, precum și reprezentanți din alte partide.
Mulțimea a fost surprinsă și de prezența lui Crin Antonescu, candidatul coaliției România Înainte la alegerile prezidențiale din luna mai. Participarea acestuia la festivitățile prilejuite de aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea nu a fost anunțată în mod oficial de către autoritățile locale.
În zona Aeroportului din Oradea, sute de persoane au așteptat la rând pentru a putea vizita cele două aeronave militare aflate în vizită în oraș: Hercules și Spartan.
Conform programului, în jurul orei 12:45, oficialitățile s-au deplasat spre statuia Generalului Traian Moșoiu aflat în Parcul Bălcescu pentru ceremonia oficială cu intonarea Imnului Național, alocuțiuni din partea autorităților locale și naționale, depuneri de coroane de flori și defilarea detașamentului de onoare.

Ilie Bolojan: „țara nu se schimbă doar din București”
Înainte ca președintele interimar să își înceapă discursul, acesta i-a invitat pe cei prezenți să țină un moment de reculegere în memoria Papei Francisc.
„Am venit în numele președintelui României să cintesc numele celor care au pus în 1918-1919 o cărămidă la fundația României. Istoria țării noastre este și o sumă de istorii mici. Pentru comunitatea de români din Oradea, efectele adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie s-au simțit abia peste câteva luni, când în 20 aprilie 1919 într-o zi de Paști, așa cum este și astăzi, armata română a intrat în Oradea, stabilind pacea, protejându-i pe români și introducând ordinea într-o perioadă de haos.
România este o sumă de comunități, și țara nu se schimbă doar din București, se schimbă din miile de sate, din orașele noastre și fiecare om care contribuie la aceste schimbări, la schimbarea din țară”, a spus președintele interimar Ilie Bolojan.
Florin Birta: Ilie Bolojan este „o punte vie între trecut și prezent”
La rândul lui, și primarul Oradiei a preluat cuvântul, moment în care a accentuat importanța acestei zile pentru comunitatea orădeană.
„ Sărbătorim 106 ani de la eliberarea orașului Oradea într-o zi de Paște, ca și astăzi. Suntem chiar aici, în fața statuii lui Traian Moșoiu pentru a ne aminti ziua în care, din 1919 Oradea a devenit pe deplin parte din România. Acesta este un spațiu al recunoștinței și al memoriei, care ne aduce aminte de curajul și determinarea care au schimbat cursul destinului orașului nostru. Intrarea trupelor române în Oradea, în frunte cu generalul Traian Moșoiu a însemnat mai mult decât un act militar. A fost semnul că istoria se așează în sfârșit pe un drum drept, a fost o revenire la firescul lucrurilor”, a explicat primarul Birta.
Edilul nu a ezitat să sublinieze și faptul că Ilie Bolojan este „o punte vie între trecut și prezent”.
„Astăzi, avem onoarea de a-l avea alături de noi pe președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Pentru noi, cel care îl cunoaștem bine, prezența sa aici, știm că are o semnificație aparte. E o punte vie între trecut și prezent”, a mai spus edilul.
Imediat după rostirea alocuțiunilor, a urmat depunerea de coroane de către oficialitățile locale și naționale.
