noiembrie 15, 2025
National

”Va fi România următoarea țintă a Rusiei, așa cum a fost în vremea lui Stalin?”



Adrian Zuckermann

Foto: Profimedia

Un mesaj fără precedent vine din direcția foștilor ambasadori ai SUA în România, la numai câteva zile după ce fostul ambasador Adrian Zuckermann a transmis public o scrisoare deschisă în care le cerea românilor să nu se întoarcă în timp, creditând prin vot un extremist. astfel, foștii ambasadori ai SUA, republicani și democrați, atrag atenția românilor că Rusia este în continuare în ofensivă și se întreabă dacă țara noastră nu e următoarea țintă a Rusiei. 

Iată și conținutul integral al mesajului transmis de Alfred Moses (fost ambasador) 1994-1997, James Rosapepe (fost ambasador) 1998-2001, Michael Guest (fost ambasador) 2001-2004, Nicholas Taubman (fost ambasador) 2005-2009, Mark Gitenstein (fost ambasador) 2009 -2012, Hans G. Klemm (fost ambasador)2015 -2019 și Adrian Zuckerman (fost ambasador) 2019 – 2021

”Subsemnaţii – foști ambasadori ai Statelor Unite în România, republicani și democrați, din timpul administrației Clinton până la administrația Trump, adresăm acest mesaj nu în calitate de reprezentanți oficiali ai Guvernului SUA, nici în vreo altă calitate profesională,ci în calitate de cetățeni americani care și-au dedicat ani din viața și reputația lor pentru a-i ajuta pe americani și pe români să se ajute reciproc. Nutrim o afecțiune profundă pentru România și un angajament neclintit față de o alianță transatlantică puternică între Europa și Statele Unite, România fiind un bastion de importanță critică pentru securitatea și libertatea ambelor noastre țări.

Răspundem astfel întrebărilor pe care unii dintre noi le-au primit de la români, pentru că împărtășim sentimentul exprimat de Ambasadorul Zuckerman în scrisoarea sa din 8 mai, cu privire la miza alegerilor prezidențiale și opinia sa că numai candidatul Nicușor Dan apară interesele alianței româno-americane.

În timpul mandatelor noastre, președinții americani care ne-au numit au dovedit în mod clar că s-au angajat fără echivoc într-o alianță transatlantică puternică cu România, ca pilon de sprijin pentru NATO și Uniunea Europeană, pentru securitatea Americii și a României. Am fost martori direcți la eliberarea cu succes a românilor de sub dictatura impusă de Rusia, drumul lor spre libertate și integrarea cu restul Europei prin Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite prin NATO.

Astăzi toate acestea sunt în pericol. Sub Putin, Rusia este din nou în ofensivă. În primul rând, prin invadarea Ucrainei. Va fi România următoarea sa țintă, așa cum a fost în vremea lui Stalin?

Doi dintre noi avem origini româneşti. Înțelegem luptele cu care se confruntă atât de mulți cetățeni români. Dar, în calitate de cetăţeni americani și foști ambasadori SUA în România, înțelegem și modul în care majoritatea americanilor îi percep pe Vladimir Putin și pe aliații săi. Ei reprezintă amenințări fatale la adresa securității, libertății și prosperității din România, Europa și America. Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând, riscă să fie afectate drastic.

Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor,aliat al Americii în NATO. Putin sau America.

Ca prieteni ai românilor, de la Maramureș până la Constanța și de la Timișoara până la Iași – cu fiecare județ și comună dintre ele – sperăm din inimă ca prietenii noștri români să reafirme valorile transatlantice și că vor respinge orice alianță percepută cu interesele lui Putin.

Noi nu putem vota la alegerile prezidențiale din România. Dar voi puteți.

Dumnezeu să binecuvânteze România!”

În cursul săptămânii precedente, fostul ambasador al SUA în România, numit chiar de Donald Trump, Adrian Zuckermann, a transmis către presă o scrisoare deschisă către poporul român, îndemnându-l să nu se întoarcă în negura timpurilor votând un extremist.

”Din păcate, astăzi ne confruntăm cu un alt moment istoric – posibilitatea ca un candidat extremist să câștige viitoarele alegeri prezidențiale din 18 mai și să inverseze toate progresele înregistrate de România în ultimii treizeci și cinci de ani. Acest candidat extremist reprezintă un pericol clar și prezent pentru democrație, libertate și prosperitate. El papagalește cartea lui Putin care încearcă să scoată România din Uniunea Europeană, NATO și relația sa euro-atlantică și să o transforme într-un stat autoritar precum Rusia – o nouă Belarus.

Acest extremist încearcă să se deghizeze susținător al mișcarii anti woke, anti DEI și anti izolaționist -globalistă. Totuși, acesta nu este decât un văl subțire pentru a ascunde cartea de joc autoritară a lui Putin, menită să preia controlul asupra României fără să tragă niciun foc. România, împreună cu Polonia, este un apărător ferm al flancului estic al Europei împotriva agresiunii ruse. Este o țintă strategică principală pentru Rusia lui Putin în actele sale cibernetice, hibride și cinetice de război împotriva aproape tuturor țărilor europene.

Vă îndemn să nu vă lăsați induși în eroare de acest extremist. Vă îndemn să păstrați libertatea, democrația și prosperitatea. În urma rezultatelor electorale ale acestui extremist, din primul tur, mai mari decât se previziona, mulți dintre voi au început să aveți îndoieli că România poate fi salvată. Nu aveți aceste îndoieli! România poate fi și trebuie salvată din abis. România nu ar trebui să fie din nou forțată sa ajungă într-o sărăcie abjectă, în umilire și izolare. Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple – trebuie să rămânem uniți, să ne respectăm unii pe alții și să continuăm pe drumul către un viitor mai bun. Prea mulți au sacrificat prea mult și și-au dat viața pentru democrația, libertatea și prosperitatea României.” – a scris Zuckermann în cuprinsul scrisorii sale deschise.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 





Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Congresmeni americani cer clarificări Pentagonului privind retragerea trupelor din România | În lume

admin

Noul acord InvestEU din România furnizează 25 de milioane de euro pentru stimularea producției farmaceutice

admin

Un miracol: s-a întors omul educat

admin

Leave a Comment