februarie 10, 2026
National

Darryl Nirenberg, confirmat ca ambasador al SUA în România


Avocatul Darryl Nirenberg (foto) a fost confirmat în funcția de ambasador al SUA în România, prin votul Senatului de la Washington.

„Așteptăm cu interes contribuția sa la consolidarea politicii americane și la reprezentarea Președintelui Trump în relația cu unul dintre cei mai apropiați aliați ai noștri”, se arată în mesajul de felicitare al Ambasada SUA la Bucureşti, postat pe Facebook.

Pe 19 noiembrie, la audierea în Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA, Darryl Nirenberg afirma că relația cu România nu a fost niciodată mai importantă, scrie Agerpres.

„România este un aliat-cheie în cadrul NATO, situată strategic la Marea Neagră și având graniță cu Ucraina. Oferă mari oportunități pentru companiile americane și are potențialul de a fi un factor decisiv în ceea ce privește resursele energetice. Relația noastră cu România nu a fost niciodată mai importantă”, a spus Nirenberg.

„Dacă voi fi confirmat, mă angajez să promovez agenda «America pe primul loc» a președintelu Trump și să lucrez pentru a face America mai puternică, mai sigură și mai prosperă. Mă voi concentra mai întâi pe asigurarea siguranței americanilor care servesc, locuiesc, lucrează sau vizitează această țară. Voi lucra pentru aprofundarea parteneriatului nostru militar și de securitate și mă voi concentra pe consolidarea relațiilor noastre comerciale și de investiții. Voi promova exporturile americane, voi susține companiile americane și voi încuraja investițiile care creează locuri de muncă în Statele Unite”, a adăugat declara Nirenberg, la audieri.

Avocat cu o experiență de peste 40 de ani

Darryl Nirenberg este un avocat cu peste 40 de ani de experiență în domeniul politicii externe și al dreptului comercial internațional. Și-a început cariera ca asistent legislativ al senatorului S.I. Hayakawa și ca membru al personalului profesional al Comisiei pentru agricultură a Senatului.

Apoi s-a alăturat personalului Comisiei pentru relații externe a Senatului, unde a lucrat în perioada căderii Zidului Berlinului și a Revoluției Române, mai întâi ca membru al personalului profesional și, ulterior, ca consilier al minorității și director adjunct al personalului minorității. Și-a încheiat mandatul la Capitol Hill în funcția de șef de cabinet și director legislativ al senatorului Jesse Helms, inclusiv în perioada în care senatorul era președinte al Comisiei pentru relații externe.

După o carieră de 14 ani ca membru al personalului Senatului, domnul Nirenberg a intrat în sectorul privat, practicând mai întâi la Patton Boggs LLP, unde, după doi ani ca asociat, a devenit partener. După aproape două decenii în cadrul firmei, s-a alăturat Steptoe LLP ca partener, unde practică în prezent.

Nirenberg a absolvit Universitatea Colgate și a obținut diploma de doctor în drept la Facultatea de Drept a Universității George Washington.

(Citește și: România va găzdui al doilea centru NATO de aprovizionare militară a Ucrainei, după cel din Polonia)

***





Citește mai mult – Sursa Google News

Related posts

Cinci morţi şi un rănit grav, într-un accident rutier produs în apropiere de Geoagiu. Cum s-a produs tragedia

admin

Un film inspirat de Hitchcock prinde viață! Păsările și-au găsit un loc de cuibărit în curtea spitalului din Bistrița și au provocat indignarea managerului

admin

România, victorie la Tribunalul UE pentru subvențiile crescătorilor de animale

admin

Leave a Comment