ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din SuceavaSuceava Expres — Suceava, Fălticeni, Rădăuți și comunele lorCele mai recente știri din SuceavaSuceava Expres — Suceava, Fălticeni, Rădăuți și comunele lor
Alegerea Editorilor

Atelier de art-terapie pentru copiii cu dizabilități și din familii defavorizate, sprijinit de către Asociația Conexiuni pentru comunitate Botoșani

Redacția Suceava Expres

Redacția Suceava Expres

⏱ 2 min citire
Atelier de art-terapie pentru copiii cu dizabilități și din familii defavorizate, sprijinit de către Asociația Conexiuni pentru comunitate Botoșani

Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la Grădinița Prichindeii din comuna Brăești, a avut loc un nou atelier de art-terapie (cel de-al treilea din această comunitate), dedicat copiilor cu dizabilități și din familii defavorizate, susținut de reprezentanți ai Asociației Conexiuni pentru comunitate Botoșani, un grup mobil format din asistenta socială Carmen-Elena Smit, psihologul Tamara Balan și ergoterapeutul Sabina-Alexandrina Dinco.

Pe o durată de aproape 3 ore, 15 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, împreună cu părinții/bunicii lor, au participat la activități interesante și creative: au realizat copaci plini de culori de toamnă, folosind culori tempera și tehnica dactilopicturii, mere din hârtie colorată prin tehnica plierii, slime produs manual. De asemenea, au luat parte la un atelier al emoțiilor, în care au explorat și exprimat emoțiile, un pas înainte spre dezvoltarea inteligenței emoționale – panouri, povești terapeutice în imagini, jocuri și exerciții de asociere. Pentru detalii, accesați pagina de Facebook a Asociației Conexiuni pentru comunitate https://www.facebook.com/conexiunipentrucomunitate

„De ce emoțiile?

Este important să recunoaștem o emoție pentru a o gestiona eficient și a ne putea folosi de ea. Recunoașterea propriilor emoții nu vine natural. Și pentru a reuși să recunoaștem emoțiile altora, trebuie să ne extindem capacitatea de a empatiza. De ce ar trebui să extindem capacitatea de empatie? Pentru a dezvolta relații mai bune. Relațiile mai bune, prin evitarea rănirii celuilalt, contribuie la o comunitate mai sănătoasă. Persoana cu sentimente este o persoană bogată. Uneori se simte confuză. Alteori copleșită, adesea vulnerabilă. Și copiii par a fi sensibili la această temă. „Ce sunt aceste emoții, oh, ce pot face cu ele?!” Și cei cu dizabilități sunt și mai sinceri în exprimarea emoțiilor lor, mai direcți, fără rețineri.” afirmă președinta Asociației „Conexiuni pentru comunitate”, asistenta socială Carmen-Elena Șmit.

Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE CEL DE-AL 13-LEA MAGAZIN DIN ROMÂNIA

Art-terapia combină cele două domenii, artă și psihologie, având ca obiectiv utilizarea creativității pentru vindecare și îmbunătățirea calității vieții.

Temele abordate în cadrul Școlii părinților au fost: „Ce înseamnă sentimentele mele?”, recunoașterea emoțiilor la noi și la ceilalți, empatia, inteligența emoțională.

Atelierul face parte din proiectul „Conectarea prin culoare”, lansat în luna decembrie 2021 de cele trei doamne, în comunele din județul Botoșani – ateliere de creație dedicate copiilor și tinerilor cu dizabilități din mediul rural, precum și familiilor acestora, acolo unde accesul la servicii de tip centre de zi sau terapii este mai dificil.

Obiectivele stabilite includ: îmbunătățirea abilităților manuale, sociale, artistice ale copiilor/tinerilor, exprimarea creativității, integrarea mai bună în viața comunității a persoanelor vulnerabile în general și cu dizabilități în special, o mai mare recunoaștere și acceptare la nivel local, dezvoltarea abilităților parentale, promovarea educației non-formale.


[ad_2]

Vrei știrile din Suceava primele în Google?

Adaugă Suceava Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.