Sursă: Svnews.ro

Julius și Ethel nu fuseseră arestați doar pentru că erau comuniști sau pentru că trăiau în America epocii McCarthy. Existase un motiv real pentru care autoritățile îl urmăreau pe Julius. În același timp, faptul că Morton Sobell rostise public adevărul îi scutea pe ei de o sarcină aproape imposibilă: aceea de a le spune vechilor susținători ai familiei Rosenberg că Julius fusese într-adevăr implicat în activități de spionaj.

Aici se produce unul dintre cele mai interesante momente ale articolului. Autoarea observă că reacția celor doi frați pare surprinzător de calmă. Nu izbucnesc în revoltă împotriva tatălui lor. Nu îl renegă. Dar nici nu mai încearcă să nege realitatea. Acceptă faptele și încearcă să le înțeleagă.

Ce simt copiii lui Julius Rosenberg despre moștenirea tatălui lor?

Cu toate acestea, reacția lui Michael și a lui Robby m-a surprins. Acceptau faptul că Julius Rosenberg fusese implicat în activități de spionaj, însă nu vorbeau despre această descoperire cu amărăciune sau cu resentiment. Ceea ce îi preocupa nu era atât existența spionajului în sine, cât disproporția dintre faptele comise și pedeapsa aplicată.

• Ei continuau să creadă că tatăl lor fusese condamnat pentru o infracțiune pe care nu o săvârșise.
• Executarea lui Julius nu putea fi justificată, în opinia lor.
• Chiar dacă acceptau acum că acesta colaborase cu serviciile sovietice, insistau asupra unei distincții esențiale: Julius nu fusese un „spion atomic”.

Reflecții asupra deciziilor tatălui

Privind retrospectiv, Julius Rosenberg pare să fi intrat în activitatea de spionaj cu un entuziasm aproape naiv. În 1942, avea doar douăzeci și patru de ani și lucra ca inginer în cadrul Army Signal Corps. Fusese recrutat de agenții sovietici într-o perioadă în care mulți tineri americani de stânga vedeau în Uniunea Sovietică principalul aliat împotriva Germaniei naziste.

În anii care au urmat, Julius a furnizat mii de documente cu caracter militar și industrial și a recrutat, la rândul lui, alte persoane dispuse să colaboreze. Ofițerul sovietic Aleksandr Feklisov, cel care îl coordona, avea să scrie mai târziu în memoriile sale că Julius păstra adesea exuberanța unui adolescent.