Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a transmis că în fruntea operatorului regional de apă și canalizare ACET vor fi puși oameni profesioniști, după ședința extraordinară a Consiliului Local dedicată înlocuirii membrilor Adunării Generale a Acționarilor.
El a subliniat că atât administrația locală, cât și Consiliul Județean și AJAC își doresc să rezolve situația de la ACET, iar pentru aceasta este nevoie de specialiști care să gestioneze proiectele importante aflate în derulare pentru Suceava.
Citește și: Deputatul Florin Pușcașu cere soluții pentru centralele pe cărbune și stocarea energiei
Conducerea ACET va fi asigurată de persoane cu experiență
Primarul a explicat că va propune pentru conducerea ACET persoane care cunosc bine activitatea societății, iar această propunere va fi discutată cu președinții Consiliului Județean și AJAC pentru a ajunge la un acord comun.
Totodată, în cursul zilei de luni, 19 octombrie 2026, este programată o ședință a Adunării Generale a Acționarilor de la ACET, în cadrul căreia este posibilă numirea unui nou director.În prezent, societatea este condusă de Lorand Ercze.
