Sursă: Newsbucovina.ro
Asociația Tășuleasa Social va lansa sâmbătă, 29 august, o nouă variantă a etapei Via Transilvanica, între Putna și Sucevița. Întâlnirea va avea loc la ora 10:00, la borna din fața Parcului Chiliei lui Daniil Sihastrul, urmată de o drumeție de 17 kilometri prin pădurile Bucovinei, alături de Alin și Tibi Ușeriu.
Citește și: Rîmbu prezintă zona amenajată de lângă sensul giratoriu din Burdujeni
Traseul a fost reconfigurat în ultimele luni, având în vedere că exploatările forestiere și lucrările de infrastructură au afectat experiența drumeților. La acest proiect au colaborat Romsilva, Direcția Silvică Suceava, Consiliul Județean Suceava, ocoalele silvice din Putna, Marginea, Vama și Pojorâta, precum și primăriile din Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței și Sadova, alături de voluntarii Tășuleasa Social.
Noua alternativă îi va purta pe drumeți mai mult prin pădure, pe o potecă gândită ca etapă-etalon, cu serpentine marcate, acces restricționat pentru mașinile de teren și balustrade acolo unde este nevoie de siguranță. Organizatorii subliniază că experiența va fi „cu multă natură, liniște și bucuria de a merge în tihnă”.
La deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Alin Ușeriu, președintele Tășuleasa Social și inițiatorul Via Transilvanica, primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă, și viceprim-ministrul Tánczos Barna.
