ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din SuceavaSuceava Expres — Suceava, Fălticeni, Rădăuți și comunele lorCele mai recente știri din SuceavaSuceava Expres — Suceava, Fălticeni, Rădăuți și comunele lor
National

Nucleara financiară - Cum s-a transformat Bucureștiul într-o povară pentru economia României?

Redacția Suceava Expres

Redacția Suceava Expres

⏱ 2 min citire
Nucleara financiară - Cum s-a transformat Bucureștiul într-o povară pentru economia României?

Surse politice de importanță maximă ne-au comunicat o informație care confirmă cele dezvăluite încă de luna trecută de către redacția noastră. Astfel, se pare că analiza economico-financiară a exercițiului fiscal pe anul 2022 și nu numai, arată o prăbușire a încasărilor la bugetul de stat, cauzată de blocarea construcțiilor din Capitală.

Mai exact, cifrele oficiale ale ANAF trag un semnal de alarmă: oprirea tuturor autorizațiilor și documentațiilor de urbanism, fie prin suspendare, fie prin anulare, a condus la o emigrare în masă a marilor investitori străini, generând o serie de scăderi ale afacerilor în diverse sectoare economice, fie ele direct sau indirect conectate la acest domeniu.

Se pare că semnalul de alarmă a fost luat în considerare și de către analiștii și responsabilii guvernamentali, în special în contextul asumării răspunderii pentru pachetul fiscal-bugetar. Dacă speranța de a limita deficitul bugetar în jurul valorii de 5% a necesitat măsuri drastice din partea Executivului, datele economice arată că mare parte din acest deficit ar putea fi acoperită dacă scăderea contribuției Bucureștiului la PIB nu ar fi fost atât de abruptă.

Citește și: Președintele PNL Suceava anunță candidatura lui Vasile Rîmbu și avertizează consilierii locali

Datele exclusiviste prezentate decidenților indică o scădere de peste 7% a acestei contribuții, de la aproape 37%, cât era în 2019, la mai puțin de 30%, cât s-a înregistrat în 2022. Mai mult, activitățile economice din București s-au redus atât de mult din cauza blocării urbanistice, încât contribuția la PIB a revenit la valoarea din 2010, adică 29,6%.

Această evoluție pune într-o poziție defavorabilă Capitala, în comparație cu alte regiuni, diferența fiind absolut enormă: veniturile companiilor din domeniul construcțiilor și tranzacțiilor imobiliare active în București au crescut doar cu 5% în cursul anului 2022, mult mai puțin decât ritmul înregistrat în cele mai importante 10 județe din aceleași sectoare, cu o creștere de 18%. Profitul net arată aceeași tendință, avansul în București fiind de doar 6%, în timp ce în restul județelor importante a înregistrat o creștere de 22%.

Rămâne de văzut dacă această tendință va putea fi inversată, având în vedere că sectorul construcțiilor are o inerție foarte mare, în care investițiile trebuie planificate pe termen lung, iar lipsa de predictibilitate din ultimii 3 ani, odată cu preluarea mandatului de către administrația actuală, a fost un factor care a îndepărtat companiile serioase, lăsând mult spațiu liber pentru speculanți imobiliari și pentru cei care încalcă legea, care oricum construiau și construiesc fără autorizație. Prin stoparea tuturor autorizațiilor, s-a ajuns nu doar într-o situație de afectare gravă a echilibrului economic, ci și la subminarea investitorilor onești.


Citește mai mult - Sursa Google News

Vrei știrile din Suceava primele în Google?

Adaugă Suceava Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.