IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a transmis un set de recomandări pentru cadrele didactice, sub forma unui decalog menit să îndrume activitatea educațională. În mesajul său, ierarhul subliniază importanța modelelor spirituale și a responsabilității morale în formarea tinerilor.
Primul punct al decalogului îi îndeamnă pe profesori să își amintească în fiecare zi că Iisus Hristos reprezintă modelul de slujire desăvârșită în învățământ, iar eforturile lor trebuie să vizeze înnobilarea și înnoirea sufletelor celor dornici de cunoaștere. În același timp, cadrele didactice sunt sfătuite să slujească cu demnitate la altarul sufletului fiecărui elev, contribuind la dezvoltarea talanților primiți de la Dumnezeu.
Citește și: Județul Suceava pierde turiști români, câștigă turiști străini în 2026
De asemenea, ierarhul recomandă ca profesorii să fie nu doar dascăli, ci și mistagogi, care să descopere și să împărtășească elevilor Cuvântul lui Dumnezeu și credința în Iisus Hristos, asemenea Apostolului Pavel. În plus, accentul cade pe profesionalism, devotament și altruism, ca valori fundamentale ale activității didactice, pentru a transmis elevilor înțelepciune, dreptate și adevăr.
IPS Calinic încurajează cadrele didactice să sădească în sufletele elevilor bucuria cunoașterii și să le deschidă inima spre univers, pentru a înțelege frumusețea și complexitatea lumii. Răbdarea, dragostea și migala sunt considerate calități esențiale pentru a forma caractere și profesioniști de valoare. În același timp, se recomandă continuarea formării profesionale pentru a fi un reper pentru elevi și pentru a contribui la creșterea lor academică și morală.
Ultimele puncte ale decalogului subliniază importanța răbdării, responsabilității și a credinței în misiunea de educator. Profesorii sunt îndemnați să fie lumină pentru elevi, să nu se lase descurajați de greutăți și să participe activ la făurirea unui viitor mai bun pentru societate.
Conform Svnews.ro
