Atleții legitimați la CSM Dorna Vatra Dornei au obținut medalii la Balkan Athletics Games, competiție desfășurată la Varna, Bulgaria, pe parcursul weekendului. Micii sportivi au evoluat pe stadion și la cros, în stațiunea Sfinții Constantin și Elena, fiind pregătiți de antrenorul Cristian Prăsneac.
Zara Marius Casian, din comuna Iacobeni, a câștigat medalia de aur la 800 de metri pe stadion și a obținut argintul la 400 de metri, precum și locul al doilea la crosul de 2.000 de metri, în categoriile 2011–2012. Sergiu Samuel Pardău, din comuna Dorna Candrenilor, a reușit să câștige bronzul la 800 de metri și la crosul de 2.000 de metri, în categoria 2011.
Citește și: Echipele de handbal feminin ale LPS Suceava au câștigat toate meciurile din weekend
Performanță balcanică pentru atletismul din Dorna
„Sunt mulțumit de evoluția sportivilor mei și de modul în care au gestionat presiunea unei competiții internaționale de un asemenea nivel. Aceste rezultate sunt o confirmare a muncii depuse zi de zi la antrenamente”, a transmis antrenorul Cristian Prăsneac.
Participarea delegației a fost posibilă cu sprijinul logistic și financiar al administrațiilor locale, primarii Dănuț Candrea și Viorel Maxin fiind recunoscuți pentru sprijinul acordat. Aceste rezultate continuă să confirme rolul zonei Dornelor în formarea tinerilor atleți și poziția sa pe harta atletismului juvenil românesc.
Conform Newsbucovina.ro
