Poliția Suceava a stabilit măsuri speciale de ordine și siguranță publică pentru perioada minivacanței de 1 mai, pentru a asigura un climat sigur și liniștit pentru cetățeni.
În această perioadă, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vor fi pregătite să intervină rapid în sprijinul populației, atât în situații de urgență, cât și pentru prevenirea faptelor contravenționale sau penale.
În fiecare zi, aproximativ 300 de polițiști vor acționa în sistem integrat pe principalele artere de circulație, în zonele de agrement, în stațiunile turistice și în punctele cu risc rutier ridicat, în special în perioadele cu trafic intens.
Poliția Suceava asigură măsuri de prevenire a evenimentelor rutiere Dispozitivele de poliție rutieră vor avea ca principale atribuții dirijarea și fluidizarea traficului, precum și monitorizarea respectării regimului legal de viteză, utilizând mijloace tehnice omologate, fixe și mobile.
Peste 50 de polițiști rutieri vor fi zilnic pe drumurile publice Se va monitoriza respectarea regimului de viteză Se vor preveni accidentele cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise Se vor realiza controale în zonele aglomerate și în stațiunile turistice Recomandări pentru cetățeni și conducători auto în minivacanță Poliția Suceava recomandă cetățenilor să adopte comportamente preventive, precum asigurarea locuințelor și atenție sporită asupra bunurilor personale, mai ales în zonele aglomerate.
Citește articolul complet pe Suceava Expres
Deschide articolul →