Un accident rutier s-a petrecut luni seara în Fălticeni, soldat cu rănirea unui bărbat de aproximativ 60 de ani, după ce autoturismul a fost străpuns de parapetul de protecție.
Potrivit slt Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, evenimentul s-a produs pe raza municipiului, când mașina a intrat în coliziune cu parapetul, fiind avariată grav.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În urma impactului, autoturismul a fost perforat de parapet, iar conducătorul a rămas blocat în interior.
Intervenție de urgență pentru salvarea șoferului rănit Echipajul SMURD B2, care se afla în misiune de la o altă intervenție, a extras victima din vehicul și i-a acordat primul ajutor medical la fața locului.
Citește articolul complet pe Suceava Expres
Deschide articolul →