Teatrul municipal „Matei Vișniec” din Suceava a prezentat recent o versiune originală a piesei Visul unei nopți de vară, una dintre cele mai cunoscute creații ale lui William Shakespeare.
Regizorul Vladimir Anton a realizat o punere în scenă care a captat atenția publicului prin poveste, jocul actorilor și o scenografie minimalistă cu accente onirice, semnată de Andrei Dinu.Designul de lumini a fost realizat de Costi Baciu, iar coregrafia, inspirată, a aparținut lui Gabriel Scalschi.Muzica spectacolului a fost influențată de rock opera și folclorul nordic, contribuind la atmosfera aparte a reprezentației.
Citește și: DSVSA Suceava a început pregătirile pentru vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine
O interpretare fidelă și complexă a piesei shakespeariene
Au fost utilizate trei traduceri ale textului original: cele realizate de Ștefan Octavian Iosif și Dan Grigorescu, precum și varianta manuscris a poetei Nina Cassian.Acestea au redat cu fidelitate sensul și spiritul epocii în care a fost scrisă piesa, oferind publicului sucevean o experiență autentică a teatrului elisabetan.
Acțiunea piesei se desfășoară în Atena și într-o pădure din apropiere, înaintea nunții lui Theseus cu regina Amazoanelor, Hyppolita.Povestea urmărește două tinere, Hermia și Helena, și doi tineri, Lysander și Demetrius, prinși în conflicte legate de iubire și reguli sociale.În paralel, un grup de actori amatori încearcă să pregătească un spectacol pentru nuntă, iar lumea zânelor și elfilor din pădure adaugă o notă magică și onirică întregii povești.
Personajul Puck, interpretat în dublă ipostază de Cătălin Ștefan Mândru și Cristina Șerban, este un spirit viclean care influențează evenimentele, fiind un alter ego al autorului și simbolizând legătura dintre teatru și realitate.

